Despre dragoste, viaţă şi moarte

Îmi este sete. Vreau sa înghit picătură cu picătură ploaia... să-mi cadă încet peste ochi şi buze iar eu să mă las cuprins de ea. Să mă zgârie ploaia, să-mi lase urme adanci pe trup,să-mi innece tot focul, iar eu să-i raspund cu un sărut. Vreau să traiesc văntul, vreau să mă las cuprins de furtună, să-i respir puterea şi să simt că zbor. Vreau pământul, să-i simt răceala şi să mă las cuprins de el, neclintit în a lui învăluire pe veci voi zâmbi, amintindu-mi că am zburat şi eu... odată.

Lupta

Rick Hoyt s-a nascut handicapat, i-a fost afectat creierul la naştere şi suferă de paralizie cerebrală. Pur şi simplu nu îşi poate controla muşchii. Doctorii au spus parinţilor lui Rick ca acesta o sa fie o legumă pentru tot restul vieţii si probabil aşa ar fi fost dacă nu ar fi fost înconjurat de dragoste şi sprijin din partea lor. A fost tratat de la început ca un copil normal, tot ce puteau face fraţii lui, putea face, cu puţin ajutor, şi el.În acest mediu Rick nu numai că a reuşit să ţină pasul, dar a reuşit chiar să exceleze.
Când Rick avea 11 ani a fost dus la un departamentul de inginerie din Universitatea Tufts şi a cerut ajutorul celor de acolo pentru al ajuta pe băiat să comunice. Aceştia l-au conectat la un computer iar prin miscarea capului Rick poatea controla cursorul de pe un ecran şi astfel el a putut vorbi şi chiar merge la şcoală.
După ce un coleg de liceu a rămas paralizat în urma unui accident şcoala a organizat un concurs de alergări pentru strângerea de fonduri. Rick a vrut atât de mult să participe încât tătal său nu a avut încontro, au participat la concurs, Dick a alergat şi l-a împins pe Rick aflat în scaunul cu rotile 8 kilometrii până la linia de sosire.
Acea zi a schimbat viaţa lui Rick Hoyt . "Tată, când alergam, m-am simţit ca şi cum nu aş mai fi paralizat" a spus Rick. De atunci tatăl său se luptă să-i ofere acest sentiment cât mai des.
Până în 2008, Echipa Hoyt a participat in total la 958 de evenimente sportive, dintre care 224 competitii de triatlon (incluzând 6 competiţii Ironman). De asemenea in 1992 au traversat SUA parcurgând 6000 de kilometri pe bicicleta în 45 de zile.

Imaginile însă vorbesc mai mult decît orice cuvinte:

Ziua 1. Sau cum sa incepi sfarsitul.

Înainte să fiu, am trăit. Inainte sa trăiesc, am vrut. Astăzi este ziua in care timpul s-a oprit, lucru de neînţeles pentru tine,dar pentru mine s-a oprit. Aşa, brusc. Lasăndu-mă gol puşcă, ipostoza pentru mine mai mult decât penibilă, îmi vine să urlu, sunt gol, dezbracat de toate, şi incapabil să mişca un deget. Aşa, pironit în mijlocul drumului, precum o statuie a vreunui Posedion modern dornic de publicitate. Deja s-a adunat o gloată de curioşi, sunt copleşit de dorinţa de a mă acoperi, dar timpul refuză să curgă, şi ei râd crud în juru-mi arătând cu degetul şi facând glume proaste.Zbier în gând: "De ce râdeţi, si voi cănd aţi venit pe lume eraţi goi, goi la fel ca si mine, ba poate chiar mai goi, de ce? Se hilizesc pervers şi se prind într-o horă nebună, cuvintele lor mi se sparg în timpan: "E gol, uitaţi omul gol, priviţi omul gol, nebun, stă nemişcat pe strădă ziua-n amiaza mare, nebun..", si toţi râd, nici măcar unul nu vine să mă acopere... Dacă aş putea să tremur, să ţip, să lovesc. Aş faceo.
Treptat oamenii încep să se deformeze grotesc, contururile copurilor se întrepătrund se dilată, iar cuvintele lor se transformă în ecouri ... imaginile se estompează iar ochii încep să-mi curgă, semn că timpul meu şi-a revenit. Refuz să mă misc, nu din exchibiţionism, dar simt ca nu mai are rost să mă mai ascund. Azi a devinit punctul de referinţa al anilor care au fost si a tuturor celor ce vor urma, bune si rele. Timpul şi-a schimbat cursul.

Am uitat

Am uitat să înumar clipele şi m-am rătăcit în zeci de amăgiri. Traiesc în Palatul Maur de mai bine de o mie de ani și orice dorință îmi e îndeplinită. Aur, ibovnice si sclavi, zeci de domenii, și chiar și nemurirea.
Mă invidiați? Ha! Aflati totusti ca sunt trist. Da! cel mai trist om de pe planeta asta disparuta! Locul ăsta este blestemat, te goleşte de orice simţuri, de orice aspiraţie, de orice viziune. Pentru ce aș mai vrea sa trăiesc ?
E amiază. Soarele infernal naste umbre șerpuitoare printre dunele nesfărsite de nisip. As vrea sa-mi fie sete, sa-mi fie cald ... atît de cald încât să mă topesc... Ba nu! Să mă evapor. Da! Să ma evapor! Ce vă mirați? Doar corpul nostru e mai mult apă... dar nu, nu despre corp vreau să vorbesc, ci despre suflet. Mi-e gol.