Am uitat să înumar clipele şi m-am rătăcit în zeci de amăgiri. Traiesc în Palatul Maur de mai bine de o mie de ani și orice dorință îmi e îndeplinită. Aur, ibovnice si sclavi, zeci de domenii, și chiar și nemurirea.
Mă invidiați? Ha! Aflati totusti ca sunt trist. Da! cel mai trist om de pe planeta asta disparuta! Locul ăsta este blestemat, te goleşte de orice simţuri, de orice aspiraţie, de orice viziune. Pentru ce aș mai vrea sa trăiesc ?
E amiază. Soarele infernal naste umbre șerpuitoare printre dunele nesfărsite de nisip. As vrea sa-mi fie sete, sa-mi fie cald ... atît de cald încât să mă topesc... Ba nu! Să mă evapor. Da! Să ma evapor! Ce vă mirați? Doar corpul nostru e mai mult apă... dar nu, nu despre corp vreau să vorbesc, ci despre suflet. Mi-e gol.
duminică, mai 18
Am uitat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Am citit de la cele mai noi postari pana am ajuns la prima. Inteleg mai bine asa. Parerea de rau a venit la final cand nu mergea sa mai dau scroll. Se oprise. E pacat sa nu scrii mai des. E frumos si adevarat. Sufletul multora e gol si din pacate va ramane asa chiar si cand va parea cel mai plin suflet de pe pamant.
Trimiteți un comentariu