Ziua 1. Sau cum sa incepi sfarsitul.

Înainte să fiu, am trăit. Inainte sa trăiesc, am vrut. Astăzi este ziua in care timpul s-a oprit, lucru de neînţeles pentru tine,dar pentru mine s-a oprit. Aşa, brusc. Lasăndu-mă gol puşcă, ipostoza pentru mine mai mult decât penibilă, îmi vine să urlu, sunt gol, dezbracat de toate, şi incapabil să mişca un deget. Aşa, pironit în mijlocul drumului, precum o statuie a vreunui Posedion modern dornic de publicitate. Deja s-a adunat o gloată de curioşi, sunt copleşit de dorinţa de a mă acoperi, dar timpul refuză să curgă, şi ei râd crud în juru-mi arătând cu degetul şi facând glume proaste.Zbier în gând: "De ce râdeţi, si voi cănd aţi venit pe lume eraţi goi, goi la fel ca si mine, ba poate chiar mai goi, de ce? Se hilizesc pervers şi se prind într-o horă nebună, cuvintele lor mi se sparg în timpan: "E gol, uitaţi omul gol, priviţi omul gol, nebun, stă nemişcat pe strădă ziua-n amiaza mare, nebun..", si toţi râd, nici măcar unul nu vine să mă acopere... Dacă aş putea să tremur, să ţip, să lovesc. Aş faceo.
Treptat oamenii încep să se deformeze grotesc, contururile copurilor se întrepătrund se dilată, iar cuvintele lor se transformă în ecouri ... imaginile se estompează iar ochii încep să-mi curgă, semn că timpul meu şi-a revenit. Refuz să mă misc, nu din exchibiţionism, dar simt ca nu mai are rost să mă mai ascund. Azi a devinit punctul de referinţa al anilor care au fost si a tuturor celor ce vor urma, bune si rele. Timpul şi-a schimbat cursul.